DA! Și iată de ce! Căsătoria este o decizie gigantică, mult mai importantă decât decizia de a face dragoste. Cei doi își propun să fie împreună toată viața, să își pună resuresele materiale în comun și să facă împreună copii și să îi crească. O astfel de decizie este majoră, cu implicații care ne afectează, de obicei, tot restul existenței și afectează de multe ori și alte persoane față de care trebuie să fim responsabili: copii ce pot apărea în urma căsătoriei. A decide să faci dragoste este important și trebuie să fie o decizie profundă dar nu este nici pe departe atât de important ca decizia de a te căsători cu cineva și nu este în niciun caz echivalent cu asta. A face dragoste este un domeniu al vieții de altă natură decât căsătoria, cu consecințe care nu se referă, în general, la tot restul vieții. Dacă cineva se căsătorește doar ca să facă, în sfârșit, dragoste, ar face unul dintre cele mai penibile lucruri. Motivațiile căsătoriei sunt de altă natură. Să ne dorim să facem dragoste nu are, în principiu, ceva impur. Oamenii pot alege să facă acest lucru într-un mod impur, dar asta e valabil pentru orice activitate umană. Dar pot alege să facă acest lucru în mod pur. Ca să faci asta cu iubire și puritate nu necesită să mergi la preot iar mersul la preot nu garantează asta

Sunt oameni care spun că testează iubirea celuilalt, dar asta este o greșeală și o aroganță, deoarece iubirea va fii testată de viață într-un mod simplu și clar, nu trebuie să o testăm noi fiindcă vrem noi, deoarece vom greși. Într-o relație dacă ne dăm seama că celălalt nu ne iubește este necesar să părăsim relația, nu avem voie să ne batem joc de ceea ce noi suntem și manifestăm în această viață, această fiind o formă de iubire de sine conform principiului „trebuie să îți iubești aproapele că pe tine însuți și pe tine că pe aproapele tău”. Iubirea manifesta o foare mare putere de sacrificu și permite omului care iubește posibilitatea să își transceada dorințele ego-ului aproape fără nici un ghid și chiar spontan. Unul din sacrificiile realizate din Iubire, poate fi de exemplu „îmi doresc să fiu mai bun pentru tine” Un exemplu elocvent de sacrificiu făcut din Iubire îl întâlnim în legendă „Meșterul Manole”, unde soția lui Manole, Ana, prin puterea iubirii depășește orice obstacol, orice vicisitudini sau încercări grele pentru o femeie frumoasă și delicată. O capcană, un truc al ego-ului este: „Dragă mea sau Dragul meu, noi suntem diferiți și din cauza asta noi avem nevoi diferite și trebuie să le împlinim”. Pare că suntem diferiți, însă suntem cu toții la fel pentru că toate trăirile omului provin din Sine. Totodată ele se manifestă în plan limitat

“Nu mă îndoiesc de existența iubirii. Ea există, eu știu. Doar că nu e o poveste. Este viață. Atingeri. Decizii greu de luat. Construcție. Pericol. Cedare. Dăruire. Dat fără garanția că vei primi ceva înapoi. Luat de la capăt cu aceeași persoană. Reguli. Uitat de tine. Egoism excesiv, câteodată. Lecții. Durere. Iertare. Condiții. Înțelegere. Pus în locul celuilalt. Încercare. Insomnie. Compromis. Bucurie. Salt cu parașuta. Tremurat de genunchi. Miliarde de fluturi în stomac. Frică. Pasiune, foame și nerăbdare de celălalt.” -nota editorului- Iubirea este un lucru mare, ori de câte ori ne oprim din drum și o luăm de la capăt. Și chiar dacă uneori avem senzația că totul s-a terminat, licărul iubirii pâlpâind abia timid, la început, se îmbujorează si apoi devine o flacără tot mai mare… Până când focul inimilor se contopește într-o dragoste rennăscută parcă din începuturile ființei noastre. Pentru că suntem iar unul, aceeași ființă care nu uită să iubească chiar și după furtunile cele mai strașnice, luminând totul în calea noastră și dând sens vieții. Iar când iubești cu tot sufletul, mai devreme sau mai târziu ecoul iubirii raspunde. Poate cu o voce mai suavă sau mai aspră. Uneori mai intens sau mai domol. Poate chiar acea iubire la care nici măcar nu am visat, dar…Ea, iubirea este acolo de la începuturi și așteaptă să fie redescoperită. Iubirea fără de început și fără de sfârșit. Căci, ce-ar fi

Buddha Drukpa Kunley a fost unul dintre cei mai mari sfinți ai Tibetului, cunoscut ca “înțeleptul nebun “ sau “iluminatul excentric”, datorită comportamentului său neconvențional și a umorului obsecen prin care reușea “ să ii elibereze pe oamenii de gândirea religioasă dogmatică și de limitare”. „Ceea ce fac eu nu este modul meu de a fi, ci este modul în care îmi transmit învăţătura.” „Renunţarea lipsită de griji, o compasiune uriaşă, lipsa totală a inhibiţiei, utilizarea inteligentă a terapiei şocului, lacrimile şi râsul sunt caracteristicile specifice ale Nebunul Divin.” Maeștrii săi Naljorpa Drupka Kunley provine dintr-o familie de rang înalt, având o veche tradiţie spirituală. A fost un copil extrem de precoce, amintându-şi perfect vieţile anterioare. El stăpânea foarte bine practica meditației, făcea exerciţii de respiraţie şi singura sa preocupare era yoga. A fost primit în ordinul călugărilor de către JEKHYEN RABPA din ZHALU. Călugărul SONAM CHORPA l-a învăţat Tantra Esoterica si cunoasterea secrete a mantrelor, în timp ce de la GYALWONG JE, a învăţat doctrina completă a tradiţiei DRUPKA. A avut mai mulți maestrii de la care a asimilat comoara secretă a iniţierii. Făcând o sinteză a  înţelesului tuturor învăţăturilor orale pe care le-a primit, el a descoperit cheia realizării complete: “ Fii conștient și stăpânește-ți mintea!” Drukpa Kunley a atins măiestria pe calea sa spirituala la varsta de 25 de ani. Avea o capacitate desăvârșită de a-și schimba forma, de a prezice viitorul și de