Care este diferența dintre starea androginală sau androgin și starea ființelor nonbinare?

Wikipedia spune
„Non-binaritatea, este un spectru de identități de gen, care nu sunt exclusiv masculine sau feminine, ci mai degrabă cad în afara acestei binarități.”

Adică nu sunt nici bărbați, nici femei ci mai degrabă în afara acestei „binarități”.

Dar androginul ce este?

Neașteptat, dar androginul sau starea androginală are legătură cu fiecare dintre noi, fiind un ideal către care tindem conștienți sau inconștienți atunci când căutăm să înțelegem ființa iubită, să o completăm sau să o susținem
dar și să asimilăm calități ce îi erau specifice, până atunci, ființei iubite.

Androginul este o unificare glorioasă a stării masculine și feminine, persoana respectivă putând manifesta plenar una din stari și din ce în ce mai mult până la plenar pe cealaltă.

Ființa androginală are următoarele însușiri:

  • manifestă plenar și foarte puternic propriul arhetip biologic masculin sau feminin
  • cu toate acestea poate manifesta calități specifice arhetipului polar opus, calități pe care le-a asimilat în propria ființă, devenind o ființă completă
  • putere și independență
  • capacitate de polarizare excepțională cu ființele de sex opus.

El poate arăta ca o superfemeie sau ca un superbărbat strălucind cu o putere misterioasă dar care se relevă ca o ființă completă, armonioasă și stabilă.

Astfel, în timp ce ființele așa-zis nonbinare manifestă o ambiguitate a caracteristicilor masculin-feminine, androginul este o ființă completă, fascinantă și puternică, ce manifestă cu putere propriul arhetip biologic și se poate polariza excepțional cu ființele de sex opus. Androginul este complet, având acces plenar atât la calitățile masculine cât și la cele feminine.

În Banchetul, Platon prezintă o explicație iubirii și formării acesteia. Aici cititorul află ”mitul androginului”, povestit de un personaj al lui Platon.

După această legendă, la început trăiau pe pământ ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau un bărbat și o femeie. Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau.
Zeii se temeau de puterea aproape infinită a androginilor și, pentru a nu mai reprezenta o posibilă amenințare, i-au despărțit. Separați însă, părțile nu mai făceau nimic. Pe pământ domnea o letargie completă. Tot mai mulți mureau de tristețe și dor.
Zeii, văzând că rămâneau fără supuși, au cautat o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi. Astfel l-au creat pe Eros, cu scopul de a semăna iubire în lume. În acest fel oamenii își petreceau viața căutându-și jumătatea. Cei norocoși care se găseau se contopeau formând ființa de odinioară.


Androginul este o stare umană ce pare, în yoga și tantra, principala direcție de evoluție interioară din perspectiva polarității bărbat-femeie.
Adică, în existența și în dharma sau menirea sa, omul are include ca obiectiv să onoreze la maxim propriul arhetip, masculin sau feminin și să asimileze gradat și arhetipul polar opus.


Astfel încât un bărbat androgin este un superbărbat, cu calități strălucitoare și care, în ciuda acestei manifestări evidente, poate manifesta și înțelege, totodată și aspectul sau polaritatea feminină.


Acel bărbat se va simți complet și independent, manifestând o masculinitate tulburătoare potențată în interiorul său de completarea echilibrului cu feminitatea.


DECI STAREA DE ANDROGIN NU ESTE STAREA ÎN CARE OMUL RESPECTIV MANIFESTĂ O MASCULINITATE SLABĂ ȘI O FEMINITATE SLABĂ, ASTFEL ÎNCÂT NICI EL NU ȘTIE ȘI NICI CEILAȚI DIN JUR CE ARHETIP MANIFESTĂ PREPONDERENT, MASCULIN SAU FEMININ, CI ESTE O UNIFICARE GLORIOASĂ ȘI SUPERINTENSĂ A CELOR DOUĂ ARHETIPURI, MASCULIN SI FEMININ.


Ideea de persoană nonbinară este mai degrabă o atenuare a acestor arhetipuri și nu o asimilare a lor.


Oricum, se propaga tot mai mult ideea – falsă, în opinia noastră – a superiorității persoanelor care manifesta atât o feminitate slabă cât și o masculinitate slabă – ceea ce este de fapt departe de ceea ce inseamnă androginul glorios, deoarece acesta poate manifesta cu putere ambele arhetipuri.


Cum de le poate mainfesta cu putere și ele nu se „anulează” una pe alta în propria ființă?


Datorită polarității și completitudinii.

Dacă ești complet înseamnă că ai si una și alta

și nu că s-ar uni plusul cu minusul obținând… zero.

Masculinitatea este, din punct de vedere tantric,

+în corpul fizic,

– în corpul invizibil sau astral

+ în cel cauzal


și poate manifesta mai ușor aspectul de conștiință decât cel de energie,
mai mult transcendența decât imanența.


Asta înseamnă ca bărbat că poți cotrola mai bine corpul fizic, că merge mai greu cu controlul senzațiilor durerilor și al gândurilor și că merge ușor cu controlul semnificațiilor, emoțiilor.


Și că e mai ușor să se detașeze de o emoție sau o trărire, ca să nu fie afectat.
Ca femeie este mai greu cu contorlul corpului fizic dar mult mai bine cu cotrolul senzațiilor, durerii, excitației sexuale, cu controlul minții și al gândurilor și mai greu cu controlul emoțiilor și al semnificațiilor.


Deci la feminitate lucrurile stau invers.


Iar androginul glorios le are pe toate.


Practic, un bărbat cu o masculinitate foarte puternică dar fără feminitate nu este complet, el va fi excesiv în ale lui și se va simți complementar cu o femeie foarte feminină. Lui îi va fi greu să manifeste anumite calități umane pe care o femeie le poate manifesta mai ușor.


Dar pe măsură ce avansează în dharma sa, dacă o înțelege și și-o asumă, el își rafinează și intensifică masculinitatea și totodată asmilează și aspecte feminine.

Aceste aspecte feminine asimilate nu se vor remarca printr-o ambiguitate în manifestarea sa ca bărbat ci printr-o completitudine și forță sieși suficientă.


Un astfel de bărbat ce avansează către starea de androgin tinde să devină un iubit perfect al femeii și un colaborator perfect.


La fel, o femeie ce avansează către starea de androgin tinde să devină o iubită perfectă ce manifestă o excepțională feminitate, mai puternică decât înainte, dar fiind acum puternică și ca om și completă, un minunat cadou pentru ființele umane de sex opus sau pentru colaboratorii ei.

În opinia noastră, starea androginală este obiectivul natural al evoluției interioare spontane a ființelor umane masculine sau feminine.

Acharya Leonard