Atasamentul în cuplu poate fi ușor confundat cu
iubirea, fidelitatea, responsabilitatea, statornicia sau seriozitatea.
Să iubim e minunat!
E firesc să vrem să păstrăm acest „minunat” și să dorim să îl amplificăm, să îl facem, dacă se poate etern, …pentru că simțim că e ceva foarte special, unic, esențial.
În acest sens urmărim să facem din iubire un suport și o cetate – deci ceva care să ne susțină și ceva care să ne apere și totodată, contruim și noi o cetate în jurul iubirii, ca să o protejăm, să nu dispară sau să nu fie afectată.
Pare normal și să ne sprijinim de iubire și să o apărăm, dar aceste acțiuni ajung usor – dar nu întotodeauna – să fie nimic altceva decât atasament protejat.
Există un film cu o fată care își dă seama, în cele din urmă, că motivul pentru care trăia împreună cu iubitul ei era doar… ajutorul pe acesta i-l oferea pentru a-și încheia sau descheia fermoarul de la spate al rochiilor (!).
De ce trebuia să se facă un film pentru asta?
Fiindcă nu este ușor să îți dai seama.
E nevoie de o putere de discernere și de o corectitudine interioară… și atunci devine posibil.
Mai sunt și dogmele culturii în care trăim care tind să cultive atasamentul în cuplu.
Cum se manifestă ?
„Tot ce avem noi este relatia noastră de iubire, restul este nimic”
„Eu sunt a lui si el este al meu și ne iubim”
„Nimic altceva nu există în afară de iubirea noastră”
„Este sufletul meu pereche, fără el nu as putea trăi, el este totul pentru mine”
„Tu ești viața mea”
„Nu stiu ce m-as face fără tine”
„Tu ești totul pentru mine”
„Cred că aș muri fără tine”
Aceste afirmații au o problemă mare pentru că pun pe primul loc un om, chiar dacă un om minunat.
Aceasta va conduce, in final, la suferință.
Soluția simplă ar fi fost să pună pe primul loc propriul drum existențial transformator, infinitul din inima sa sau chiar Dumnezeu și apoi, pe locul doi, iubirea minunata pentru aproapele nostru.
Ceea ce este finit nu poate fi un suport real, deoarece este supus devenirii în timp ce ceea ce este infinit este un suport .
Alte variante:
„Am investit mult in această relație, sper să dureze; voi avea grijă să nu avem probleme oricum ar fi”
„Sunt împreună de atâția ani, o sa continuăm , nu contează dacă e bine sau e rău, sumt prea multi ani împreună deja”
„Nu ne mai iubim noi dar asta e, avem ceva timp împreună”
„Dacă ne-am despărți cred că as suferi enorm – nu stiu cine mi-ar face mâncare, cine m-ar ajuta, cine mi-ar alege hainele… mai bine stăm împreună, ne ajutăm unul pe altul”
„M-am obișnuit cu el, mi-ar fi greu fără el”
„S-a obișnuit cu mine, i-ar fi foarte greu fără mine”
„Nu se poate, ce ar spune lumea dacă ne-am despărți ?”.
Acestea denotă obisnuință și atasament și slaba prezență a iubirii. Dacă iubirea este fermă și puternică, aceste afirmații pot să nu fie concludente în privința atasamentului, dar nu sunt un „simptom bun” fiindcă este posibil să ne înșelăm, iubirea să fie mică și atașamentul mare.
sau gelozie de-a dreptul
„nu inteleg de ce să avem cod de acces la telefon, oricum noi nu ne uităm unul la altul în telefon”
„daca iti schimbi parola telefonului, ne despărțim.”
„este normal să ne controlăm unul altuia telefonul.”
„să nu te uiti la altcineva în afară de mine”
„am văzut eu cum te uitai la ea”
„te îmbraci prea frumos, esti femeie măritată!”
„am văzut eu că cel cu care dansai era foarte fericit”
„ai zâmbit la el”
„ce are ea si nu am eu?”
„să nu te prind că vorbești cu alte femei (sau cu alți bărbați)”
„nu sunt de acord să râmâi la curs peste ora 22.”
”să îmi filmezi cu telefonul drumul spre casă ca să mă conving că nu esti cu cineva”.
Sau, altfel, într-un fel care pare mai pur dar, de fapt, este mai subtil doar:
„tu ești viața mea”
„nu stiu ce m-as face fără tine”
„tu ești totul pentru mine”
„cred că aș muri fără tine”
ori, în cazul despărțirii
„dacă te mai atinge un alt bărbat, să știi că te omor, îl omor și pe el”
„esti femeia mea oricum, toată viața”.
Ce putem face?
Să aplicăm principiul care spune că iubirea autentică se câștigă pe ea în fiecare zi.
Adică se poate și pierde în fiecare zi și
trebuie susținută prin
efort,
ințelegere,
smerenie,
respect
si, mai ales, prin iubire.
Nu ai cum să faci asta fără detașare și asta înseamnă să accepți și să fii conștient că poți pierde iubirea oricând și că trebuie să ai alt suport decât ființa iubită.
Și acest suport nu poate fi decât ceva etern, ceva ce nu se poate pierde, și acesta este infinitul din noi, ordinea implicită a universului sau Dumnezeu, Calea Spirituală și altele asemenea.
Și să iubim activ.
Cum să iubim în mod activ…
astfel încât iubirea noastră să fie cea care inspiră deciziile și nu ego-ul, evitând astfel o capcană banală a oamenilor bine intenționați?
Ce înseamnă să iubești în mod activ?
Diferența dintre iubirea activă și iubirea pasivă este ca diferența dintre meditația în acțiune și meditația cu ochii închiși în poziție de meditație.
Să iubim în mod activ, ar însemna să trecem toate testele iubirii, atunci când trebuie să acționăm, să construim.
De ce este o capcană banală a oamenilor bine intenționați?
Pentru că oamenii cred că acționează din iubire, când, de fapt, egoul are etaje foarte rafinate.
Experiența celor care sunt mai avansați spune că…
ego-ul poate subzista în forme foarte rafinate și care pot fi demascate, în special de cineva din exterior care are și experiență în această direcție.
Însă pentru a și le demasca el însuși, omul trebuie să aibă o experiență spirituală semnificativă de discernere.
Cel mai important aspect este transcederea ego-ului și recunoașterea acestuia.
Iubirea este ca un indicator…
ca o cerneală care scoate ușor în evidență manifestarea ego-ului.
De ce Iubirea are o proprietate atât de specială?
Pentru că această este conectată cu Infinitul. Este ceva care este accesibil omului obișnuit, dar este conexat cu Infinitul.
Atunci Iubirea „se va împiedică” întotdeauna, va clama, va atrage atenția asupra aspectelor egotice, fie ele și rafinate. De aceea, este mai ușor să vorbim despre aceste aspecte rafinate ale ego-ului pe care le observăm în câmpul Iubirii.
Noi prin Iubire tindem să vedem în celălalt o ființă divină.
Acharya Leonard
