Da, există o metodă tantrică prin care putem să ne găsim suflete cu care noi avem o afinitate deosebită.
Precauții
1. În primul rând este necesar să fim atenți la faptul că un suflet cu care avem o afinitate deosebită și împreunpă cu care tindem să fim fericiți este, în principiu, asemănător cu noi și nu radical diferit.
Spunem asta fiindcă oamenii aspiră uneori la o iubire minunată cu cineva foarte diferit despre care nu își dă seama că, de fapt, nu ar fi fericit cu acea persoană.
Oamenii ignoră, de multe ori, iubirile lor căutând cu frenezie iubirile altora.
Adică ignoră ființele pe care le iubesc și care îi iubesc sau i-ar putea iubi și acordă atenție și suferă că nu reușesc să cucerească persoane despre care cred că ar fi minunate, dar sunt doar intangibile dar si nepotrivite, deocamdata.
2. Contează ce așteptări avem de la o astfel de relație. Ea trebuie să fie liberă, și pentru noi, și pentru cealaltă persoană și e necesar să fie construită sau câștigată în fiecare clipă, deoarece ea nu există doar pe baza titulaturii de „relație minunată”.
Despre suflete pereche
Ideea de suflete pereche este supraestimată.
Oamenii pot spune că „el sau ea este sufletul meu pereche, este ființa care îmi era predestinată și numai cu ea pot să îmi simt sufletul împlinit și complet.”
Aceasta este o uriașă eroare, pentru că sufletele pereche care să fie soluția salvării existenței noastre, în opinia nostră, nu există.
Există, însă, suflete dragi, cu care avem afinități și cu care ne potrivim minunat într-o anumită perioadă a vieții noastre sau chiar toată viața.
O astfel de relație este o comoară dar chiar și așa, omul are în sinele său tot ce are el nevoie, tot infinitul posibil, toată starea de desăvârșire care trebuie doar descoperită; ea nu e nevoie să fie inventată, există în fiecare clipă. Este doar ocultată de perspectiva limitată a omului.
METODA secretă tantrică
de a ne găsi persoana sau persoane cu care avem o minunată afinitate
și pe care să le iubim.
1. Lucrăm pentru a ne transforma din toate punctele de vedere pentru a fi un „cadou” pentru viitoarea iubită sau viitorul iubit.
Ne amplificăm prin metodele Adya Tantra feminitatea sau masculinitatea și înțelegem, astfel, că putem avea astfel speranțe îndreptățite de a atrage o relație care să nu fie caracterizată de suferință.
2. Învățăm detașarea și dârzenia de a ne lua testele în viață, pentru că o relație de cuplu va implica o serie de teste în mod inevitabil. E bine să înțelegem că nu vom putea avea o relație mai bună decât aceea pe care o merităm prin testele de cuplu pe care le putem trece. Dacă nu putem sau nu dorim să rezolvăm situațiile respective, vom avea apoi ceea ce merităm.
3. Ne elevăm ființa prin meditații specifice pentru a putea recunoaște relația excepțională la care aspirăm atunci când o vom întâlni.
4. Invățăm și praticăm intensiv și extensiv iubirea de la distanță.
Putem iubi oricâte persoane de la distanță. Oamenii spun că vor iubi atunci când vor fi aproape cu ființa dorită, dar aceasta este o păcăleală, fiindcă astfel vor trece poate mulți ani fără iubire, în timp ce cu iubirea de la distanță putem iubi chiar în acest moment.
În plus, deseori omul constată că nu poate iubi, deși a crezut că
dacă va avea o relație cu cine îi place,
sigur va iubi mult.
Dar constată contrariul, de fapt constată că nu e pregătit și a așteptat degeaba.
5. Dezvoltăm o relație cu arhetipul divin polar opus în inima noastră,
adică Dumnezeu- Bărbat sau Dumnezeu- Femeie (dacă noi vrem și știm).
Pentru aceasta vom practica adorarea sistematică, secretă și intensă în inima noastră, a ființelor de sex opus.
6. Realizăm meditații zilnice de minim 30 de minute
în care, într-o stare profundă
(de ex. Meditația Fundamentală Anuttara”)
rostim din când în când cuvintele:
„Draga mea conștiință,
te implor cu smerenie,
trimite în viața mea o ființă minunată pe care să o iubesc din toată inima
și care să mă iubească din toată inima,
în acord cu ordinea universală.
Ajută-mă să am puterea de a iubi necondiționat
și de a mă ridica
la înălțimea spirituală necesară
pentru ca relația să fie fericită și împlinită”.
Sau, pentru persoanele care cred în Dumnezeu și pot avea un demers devoțional:
„Doamne Dumnezeule,
te implor cu smerenie,
trimite în viața mea o ființă minunată pe care să o iubesc din toată inima
și care să mă iubească din toată inima,
în acord cu ordinea universală.
Ajută-mă să am puterea de a iubi necondiționat
și de a mă ridica
la înălțimea spirituală necesară
pentru ca relația să fie fericită și împlinită”
Succes !
Acharya Leonard
Related Posts
- Ce este şi ce nu este Adya Tantra
Aplicată în cuplu, Tantra este un gen de meditaţie în doi, care îşi găseşte izvorul…
- Ne facem mai intai partea noastra
Daca omul face un pas catre Dumnezeu, Dumnezeu face 10 pasi catre om. Dar trebuie…
- Cum se vede la RMN cand oamenii fac dragoste ?
Un clip a devenit viral pe internet, despre ce este vorba? Oamenii de știință au…
- Daca cuplul este continent, cum se mai pot face copii?
Nici o problema. Se pot face copii si chiar mai bine decat inainte, ejaculand, de…
- Metode simple şi eficiente pentru a evita contaminarile venerice
Metode simple şi eficiente pentru a evita contaminarile venerice Iubirea este un miracol divin prin…