“Iubirea ii transformă viața într-un festival al luminii.Omul vrea iubire, dar nu vrea focul prin care trebuie să treacă.
Crede că iubirea e numai plăcere. Nu este.” Iubirea e mult mai mult!
E binecuvantarea ultimă.
Dar trebuie sa lași deoparte frica. Acela care e plin de frică nu va cunoaște niciodată gustul dulce al iubirii.
Si daca n-ai cunoscut iubirea, n-ai vazut nimic: toate cunoștintele tale sunt inutile, toate comorile tale nu-ți sunt de folos. Și pozitia ta in societate e inutilă.
Nu vei cunoaste nimic pe de-a-ntregul, in totalitate.
Vei râde, dar râsul tău va fi de suprafață. Vei plânge, dar vor fi lacrimi de crocodil.
Viața ta va rămâne mereu un potențial, care nu va deveni niciodata realitate. Iti vei trăi viața în somn, inconștient…”
Milioane de oameni suferă: ei doresc să fie iubiți, insă nu știu cum să iubească.
Iar iubirea nu poate exista ca un monolog;
ea este un dialog, un dialog armonios.
Nu ceea ce ni se ofera ne multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruim noi celorlalti.
Nu puteti fi multumiti daca suntem cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi care dăruiesc regește.
Iar atunci cind daruim iubire, devenim regi.
Putem darui atit de mult – este inepuizabil; cu cit daruim mai mult, cu atit iubirea noastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata.
In momentul in care intelegi ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, devenim iubirea insasi.
Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul nostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu putem face nimic altceva; vom fi, pur si simplu – plini de iubire.
Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu e cazul să ne simtim raniti.
Motivul este urmatorul:
numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi.
Putem darui numai ceea ce avem deja.
Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea…
Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni?
Ei pot numai sa simuleze…
S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca ne iubesc. Insa, mai devreme sau mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie.
Poate ca nu intentioneaza sa ne insele, însa ce pot face aceste persoane?
Noi am fi bucuroși sa fim iubiti, iar celalalt dorește, la rindul lui, acelasi lucru. Uneori fiecare presupune ca cealaltă persoană este obligată sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca.
Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plângându-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, ramin goale.
Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti.
Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb. Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire.
Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor.
Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. Si cu cit aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa, cu atit iubirea este mai mare.
RASPLATA IUBIRII ESTE IUBIREA INSASI” (după Osho)
Si totusi, vom spune, pentru mine este, cu siguranta, important si sa fiu iubit.
Aveti dreptate, dar daca veti fi iubit, bucuria faptului de a fi iubit depinde direct de cat de mult iubiti dumneavoastra insiva acea persoana. Altfel, a fi iubit, dar sa nu iubiti este un supliciu, o incercare groaznica.
Bine, dar exista si situatia in care iubim foarte mult, dar nu suntem iubiti deloc (ori prea putin). Cum ne descurcam intr-o astfel de sitatie? Ei bine, invatam, in primul rand, sa iubim de la distanta. Teoretic, abia dupa ce avem maiestria de a iubi de la distanta, atunci ne putem apropia. Dacă este posibil.
Iar daca nu este posibil, ramanem cu iubirea de la distanta (care este, totusi, ceva concret si minunat) si aspiram sa atragem in viata noastra iubirea potrivita, in primul rand ajutandu-ne de propria evolutie interioara.
Aceasta pana cand aspiratia noastra atrage, ca un magnet perfect, iubirea potrivita…!
Acharya Shiva Shankara
