Atașamentul în cuplu și iubirea activă

Atasamentul în cuplu poate fi ușor confundat cu iubirea

fidelitatea, resposabilitatea, statornicia sau seriozitatea.

Există un film cu o fată care își dă seama, în cele din urmă că motivul pentru care trăia împreună cu iubitul ei era doar ajutorul pe acesta i-l oferea pentru a-și încheia sau descheia fermoarul de la spate al rochiilor.

De ce trebuia să se facă un film pentru asta?
Fiindcă uneori nu este ușor să îți dai seama. E nevoie de o putere de discernere și de o corectitudine interioară… și atunci devine posibil.

Mai sunt și dogmele culturii societății.

Cum să iubim în mod activ, astfel încât iubirea noastră să fie cea care inspiră deciziile și nu ego-ul, evitând astfel o capcană banală a oamenilor bine intenționați?

Ce înseamnă să iubești în mod activ?

Diferența dintre iubirea pasivă și iubirea activă este că diferența dintre meditația în acțiune și meditația cu ochii închiși în poziție de meditație.

Să iubim în mod activ, ar însemna să trecem toate testele iubirii, atunci când trebuie să acționăm, să construim, să trecem toate testele care apar în iubire.

De ce iubirea pasivă este o capcană banală a oamenilor bine intenționați?

Pentru că oamenii cred că acționează din iubire când de fapt egoul are etaje foarte rafinate. Cel mai rafinat etaj al egoului este Hinayana, perspectiva celui care vrea să se desăvârșească doar pe sine, nepreocupat de ceilalți. Un om aflat pe Hinayana poate fi convins cu greu că el are totuși o perspectiva egotică rafinată.

Pe căile spirituale cunoscute…

se adoptă perspectiva de a tăia complet vocea egoului, pentru că el mai poate să subziste, să aibă vreun fir subțire și atunci omul trebuie să se smerească complet și nu cu rezerve.

În yoga omul trebuie să renunțe chiar și la ultimul fir de ego, nu pentru a se depersonaliza, ci pentru a fi sigur că nu manifestă o perspectiva foarte rafinată de identificare cu ego-ul.

Experiență spirituală a celor care sunt mai avansați spune că…

ego-ul poate subzista în forme foarte rafinate și care pot fi demascate, însă pentru a și le demasca el însuși, omul trebuie să aibă o experiență spirituală semnificativă de discernere. Că să aibă această experiență trebuie mai întâi să își transceada ego-ul, iar apoi poate să discearnă între un aspect ce ține de ego și altul care nu ține de ego.

Cel mai important aspect este transcederea ego-ului și recunoașterea acestuia

Iubirea este că un indicator, ca o cerneală care scoate ușor în evidență manifestarea ego-ului.

De ce Iubirea are o proprietate atât de specială?
Pentru că această este conectată cu Infinitul. Este ceva care este accesibil omului obișnuit, dar este conexat cu Infinitul și atunci Iubirea se va împiedică întotdeauna, va clama, va atrage atenția asupra aspectelor egotice, fie ele și rafinate. De aceea, este mai ușor să vorbim despre aceste aspecte rafinate ale ego-ului pe care le observăm în câmpul Iubirii.

Noi prin Iubire tindem să vedem în celălalt o ființă divină

Există două tipuri de Iubire și anume:

• Iubirea prin care ne raportăm la Infinitul (sufletul, esența) din ființă cealaltă și în acest caz nu contează nici măcar regnul, nici specia și este exclus orice aspect erotic și celălalt tip de Iubire, care este…
• Iubirea Polară; în acest tip de iubire tindem să vedem în persoană de lângă noi o ființă care ne atrage (polar), o ființă divină, prin manifestarea exterioară de această dată a ființei iubite -nu ne rezumăm aici doar la corpul fizic, ci la toate cele 5 corpuri ale ființei umane (fizic, bioenergetic, mental, supramental, cauzal).

Dacă vorbim despre Iubirea Polară, asta înseamnă erotismul

Asta nu înțeleg oamenii și vorbesc despre erotism folosind cuvântul sex făcând o mare greșeală. Este păcat să nu observăm această diferență majoră.

Prin erotism noi tindem să vedem o ființă divină, iar prin polaritatea sexuală noi nu suntem interesați decât de aspectul sexual care este foarte primitiv. Asta este o relație sexuală care nu că este interzisă, dar este în mod evident foarte grosieră și foarte simplă și pe care în general ființele umane caută să o evite.

Sufletul omului natural tinde natural și spontan să facă această diferență

foarte clară între ceea ce este sexual și ceea ce este erotic și ceea ce este Iubire.

Erotic vine de la Eros care este unul din cuvintele care desemnează Iubirea în limba greacă. Deci, desemnează Iubirea și nu Sexul!

Având această bază verificăm da
că noi prin iubire tindem să vedem o ființă divină în celălalt sau în cealaltă. Atunci tendința omului care iubește este să se depună cu totul la picioarele ființei iubite (in sufletul sau).
Deci este o formă de sacrificiu sau ofranda spontană.

Omul dăruiește totul

bărbat sau femeie dăruiește totul, corpul, gândirea, emoțiile, posesiunile sale materiale. În fața Infinitului pe care îl percepe că manifestându-se prin ființă celuilalt, omul respectiv simte că acestea sunt nimicuri. Deci este un abandon sau o tendință de abandon major și spontan care nu are timp de multe judecăți.

Pentru cel sau cea care iubește – fericirea ființei iubite contează enorm

De ce contează enorm?

Pentru că simțind-o fericită, atunci această fericire reverberează și în inima sa.

Cel care iubește poate să facă orice sacrificiu chiar și viața poate e posibil să și-o sacrifice.
…sau, poate ceea ce puțini înțeleg, poate să sacrifice chiar și relația. Dacă ființa iubită dă semne clare că nu poate fi fericită cu el sau cu ea, atunci acea persoană va face chiar și ceea ce multora le pare sacrificiul suprem, adică să înlesnească relația fiintei celelalte cu o altă persoană cu care ea ar putea fi fericită.

„Iubește și fă ce vrei” a spus Sfântul Augustin

Asta nu înseamnă că dacă iubim orice ne este permis, ci dacă noi iubim ceea ce noi vrem se schimbă și se adecvează în permanență contând foarte mult binele și fericirea ființei iubite.

Corinteni Capitolul 13 – un text despre cum simțim Iubirea autentică

„1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”

Ar părea că cine iubește poate fi fraierit cu ușurință, poate fi păcălit, se poate profită de el sau de ea, dar dragostea nu implică să fim proști. Iubirea presupune sacrificiu, care este uluitor, când iubirea este mare… „imposibilul devine cu ușurință posibil”.