„Este atat de comoda, ca efectiv uit de ea!” – poate cel mai intâlnit comentariu legat de acest dispozitiv.

Da, cupa menstruală este un dispozitiv medical de igienă feminină, despre care majoritatea femeilor încă nu au auzit, desi există pe piață (și în România) de mulți ani.
Sunt o inovație eficientă și sănătoasă pentru corpul femeii, care ne oferă multe avantaje și aproape nici un dezavantaj.

 

În continuare, demontăm 7 mituri legate de cupa menstruală.

1. Cupa menstruală este inconfortabilă

„Este atat de comoda, ca efectiv uit de ea!” este cel mai intâlnit comentariu legat de cupa menstruală.
Materialul moale și elastic și forma de clopoțel au fost concepute inteligent. Astfel încât cupa formează un vid cu pereții vaginului dacă este așezată corect, iar în scurt timp după introducere dispare senzația prezenței unui obiect.
Exită mărimi diferite ale cupelor menstruale în funcție de unele particularități (nașteri, flux menstrual abundent…), așa că vom găsi cu sigurață o variantă potrivită.

2. Cupa este dificil de introdus

Unele femei se gândesc că este greu de introdus o cupă cu dimensiuni mai mari decât ale unui tampon. Tutuși, rata utilizarii cupelor menstruale este în creștere, tot mai multe magazine le comercializează și chiar au apărut și fabrici românești. Dacă tot mai multe persoane reușesc să le utilizeze cu succes, aproape sigur și noi vom reuși.
Este bine de știut ca fiecare cupă vine alături de un prospect cu indicații foarte clare despre cum introducem și cum extragem cupa din vagin.
După câteva utilizări ne vom cunoaște tot mai bine corpul (încă un avantaj!) și folosirea cupei va deveni firească.

3. Prețul este mare comparativ cu cel al absorbantelor

O cupa de calitate este o investitie (intre 100-200 lei) unde nu ar trebui sa ne zgârcim.
Ea merita acești bani, deoarece poate fi pastrata multi ani (pana la 10 ani in anumite cazuri), ne ajuta sa nu mai poluam mediul cu alte produse (absorbante, tampoane), si, pana la urma, vom face economie daca facem un calcul raportat la cati ani o putem utiliza.
Atenție, există și cupe foarte ieftine pe piață, mai ales în magazinele online, dar de obicei, acestea sunt facute din materiale de proastă calitate și posibil nesigure pentru a fi introduse in vagin!

4. „Mă pătez”

Dacă urmăm indicațiile de pe prospect și poziționăm corect cupa atunci ea va funcționa ca un „dop”. Astfel, chiar dacă s-ar umple (ceea ce nu se întâmplă prea des), nu ne vom păta, fiindca vidul format cu pereții vaginului nu va permite scurgerea lichidului.
Este indicat să golim cupa la 8-10 ore, putând să o purtăm până la 12 ore continuu. Aceste e un foarte mare avantaj față de tampoanele interne care trebuie schimbate o data la 3-4 ore.

5. Acesta e un produs pentru ecologiste și femei preocupate de mediu

Cupele menstruale au fost create ca răspuns la nevoile femeilor care cauta solutii mai bune de colectare (cupa absoarbe de 3 ori mai mult lichid decat un absorbant intern) sau au probleme cu iritatiile cauzate de tampoanele interne, ori mirosul neplăcut în cazul absorbantelor externe.
Da, este un mare avantaj faptul că putem susține reducerea poluării cu un gest atât de simplu, care, până la urmă, este în avantajul nostru.

6. Cupele nu sunt sigure și igienice

Cupa menstruală produsă din silicon medical este mult mai sigură decât tampoanele interne sau absorbantele.
Nu există riscul formării înfecțiilor, deoarece lichidul menstrual nu intră în contact cu aerul.
De asemenea, în cazul cupei, spre deosebire de tampoane, NU apare uscăciunea vaginală și nici riscul de Sindrom de Soc Toxic.
Totodata, cupa menstruala exclude orice interactiune cu chimicale sau substante daunatoare pielii. Mentine intact Ph-ul natural, asigurand sanatatea florei vaginale.

7. „Dacă era un produs bun, atunci auzeam mai des despre el”

Sau nu, așa cum se petrece cu multe dintre lucrurile cu adevărat bune pentru noi, sănătoase, care ne ajută să reducem poluarea sau consumerismul.
Promovarea publica este facută pentru avantaje financiare sau de altă natură, de obicei nu pentru binele nostru.