ARS AMATORIA Arta iubirii de Publius Ovidius Naso Dacă, romani, cineva nu cunoaște-ale dragostei taine, Să mă citească; aflând, să se grăbească-a iubi. Arta, prin vâsle și pânze, corabia poartă pe valuri, Arta cârmește un car: e-o măiestrie-a iubi. Viața mă-ndeamnă să scriu; Cunoscând-o, poetul o cântă; Versul meu e doar adevăr pentru mine: Venus, prielnică-mi fii! Voi, al sfielilor semn, cordeluțe ușoare, departe, Voi, rochii lungi ce-nveliți pulpele pân’la mijloc: Îngăduite taine, plăceri neoprite cânta-voi; Nu veți găsi nici un stih dăunător în poem. Tânăr ostaș care-acum ai intrat sub stindardul Venerei, Te străduiește întâi pe-a ta frumoasă să-alegi! Inima ei să i-o știi câștiga e a doua știință, Iar o a treia să poți dragostea ei să-ți păstrezi. Astfel urca-voi, pe câmpul acesta voi trece cu carul, Ca să ating în curând ținta ce-n minte mi-am pus. Cât nu te leagă nimic, nimerit e s-alegi pe aceea Căreia tu să-i șoptești: „Singura tu mi-ești pe plac!” Află că nu din văzduh o să-ți pice-nainte aleasa: Iscoditorii tăi ochi, doar, vor putea-o găsi, Știe pe unde să-ntindă rețeaua la cerbi vânătorul, Știe și unde, prin văi, aprigi mistreți se ascund. Crângul cunosc păsărarii, iar cel care undița-aruncă, Apele ce tăinuiesc peștii ce-noată prin val. Astfel și tu care cauți prilej pentru-o dragoste lungă, Află întâi, în oraș, fetele unde se strâng. Nu-ți cer să-ți cauți spre zări, cu corabia, noua iubire, Ca