Atasamentul în cuplu poate fi ușor confundat cu iubirea, fidelitatea, responsabilitatea, statornicia sau seriozitatea. Să iubim e minunat! E firesc să vrem să păstrăm acest „minunat” și să dorim să îl amplificăm, să îl facem, dacă se poate etern, …pentru că simțim că e ceva foarte special, unic, esențial. În acest sens urmărim să facem din iubire un suport și o cetate – deci ceva care să ne susțină și ceva care să ne apere și totodată, contruim și noi o cetate în jurul iubirii, ca să o protejăm, să nu dispară sau să nu fie afectată. Pare normal și să ne sprijinim de iubire și să o apărăm, dar aceste acțiuni ajung usor – dar nu întotodeauna – să fie nimic altceva decât atasament protejat. Există un film cu o fată care își dă seama, în cele din urmă, că motivul pentru care trăia împreună cu iubitul ei era doar… ajutorul pe acesta i-l oferea pentru a-și încheia sau descheia fermoarul de la spate al rochiilor (!). De ce trebuia să se facă un film pentru asta? Fiindcă nu este ușor să îți dai seama. E nevoie de o putere de discernere și de o corectitudine interioară… și atunci devine posibil. Mai sunt și dogmele culturii în care trăim care tind să cultive atasamentul în cuplu. Cum se manifestă ? „Tot ce avem noi este relatia noastră de iubire, restul este nimic”