ADYA TANTRA

Despre iubire

-extras din „Profetul” de Khalil Gibran «Atunci Almitra zise: „Vorbeşte-ne despre Iubire.”Iar el îşi înălţă capul privind mulţimea şi o tăcere adâncă pogorî peste toţi.Apoi, cu o voce mare, începu: „Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul, Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase, Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei, Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni, Iar dacă vocea-i vă vorbeşte, daţi-i crezare, Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului dinmiazănoapte care vă pustieşte grădinile. Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile. Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui, Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul. Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.Vă treieră pentru a vă descoji. Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă. Vă macină până la înălbirea făinii. Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi, Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin. Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii. Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi

Citeste »