Metoda Sundari pentru înflorirea și elevarea a feminității
Metoda Sundari pentru înflorirea și elevarea a feminității – „Calea Femeii de Aur” este o metodă realizată de Acharya Leonard inspirată din tehnicile tantrice tradiționale adaptate cu grijă (pentru a nu își pierde valoarea). Astfel, în zilele noastre șansele, cerințele, problemele ori obstacolele femeii sunt altele, multe dintre ele foarte diferite de cele din trecut și ele necesită o transformare pe care multe femei nu o înțeleg iar cele mai mulțe nici nu o pot realiza fără un antrenament. Avem aici câteva direcții: „În ce constă cu adevărat feminitatea (fiindcă evident că ea nu inseamnă rochii, make up sau pantofi)?” „Câte tipuri de feminitate există?” „Cum se poate amplifica?” „Cum începem, menținem și uneori, când e nevoie, terminăm o relație?” ”Care sunt aspectele mistrioase ale femeii care pot fi trezite și prin atitudine și antrenament?” „Despre păstrarea, dezvoltarea și folosirea în sens benefic a energiei sexuale femine. Continența sexuală feminină” „Despre menstruație” „Despre maternitate” „Cum poate fi o femeie independentă de bărbați, chiar dacă îi iubește foarte mult?” „Despre alimentația femeii.” „Depre echilibrarea hormonală” „Despre armonia corporală” „Despre să facem și ce să nu facem în relația în relația cu bărbații.” „Cum să ai curaj și să îți controlezi emoțiile.” „Despre „Vino-ncoace” și cum se poate amplifica și despre „Du-te-ncolo” și cum se poate reduce. Andreea- Ananda Kali