În funcţie de context, Tantra înseamnă: suveică, urzeală (a unei tesaturi), continuitate, succesiune, descendenţă, îndeplinirea unei ceremonii, o doctrină, o operă ştiinţifică sau un fragment dintr-o carte. Tantra desemnează de asemenea războiul de ţesut şi acţiunea de a ţese, ceea ce pare să nu aibă nici o legătură cu vreo formă de doctrină.
Însă Tantra vede întregul univers ca pe o ţesătură în care toate se leagă între ele, sunt interconectate, şi fiecare parte le influenţează pe toate celelalte. Dacă se adaugă sufixul instrumental tra la radicalul tan (a întinde, a răspândi, a extinde), se obţine tan-tra, ceea ce înseamnă, literal, instrumentul prin care se extinde câmpul conştiinţei obişnuit pentru a atinge supraconştiinţa – esenţa fiinţei şi izvorul puterilor nebănuite pe care Tantra caută să le trezească şi să le controleze.
În zilele noastre, pentru poporul indian în general, Tantra desemnează orice doctrină sau cult non-vedic. Aceasta scoate în evidenţă antinomia, chiar antagonismul fundamental dintre sistemul vedic-brahmanic şi Tantra. Tantra isi are originile in culturile preistorice, matriarhale. Intr-adevar, in tantrism femeia – mai exact energia feminina universala, Shakti, joaca un rol fundamental, spre deosebire de cultul brahmanic, patriarhal. De-a lungul secolelor tantrismul a interferat cu hinduismul, budismul si yoga. Intalnim elemente tantrice in budismul Mahayana („Marele Vehicul”), care, spre deosebire de budismul Hinayana („Micul vehicul”), include practici erotice.
Tantra are in comun cu Yoga doctrina referitoare la unitatea dintre individ si Macrocosmos, precum si credinta in existenta Sinelui Divin individual, Atman – esenta nepieritoare care exista in fiecare fiinta umana. Pentru atingerea scopului ultim, care este contopirea Sinelui individual (Atman) cu Sinele macrocosmic (Paramatman) tantra recomanda metode yoga: asane (posturi corporale), panayama (controlul respiratiei), meditatia. Perioada de maximă înflorire a tantrismului a avut loc în Nordul Indiei între secolele X – XII-lea d. Hr. şi, după care a fost suprimată ca urmare a impunerii religiei islamice.
Tantrismul a supravieţuit, totuşi, prin activitatea unor şcoli secrete, în special în provinciile Bengal şi Assam, şi a stabilit de aici raporturi fructuoase cu China, unde se formase a doua şcoală majoră a sexualităţii conştiente, anume cea taoistă. În schimb, în Tibet, la adăpost de influenţele altor popoare, tantrismul a putut să se exprime în văzul lumii, unindu-se cu budismul: Guru-l Padmashambhava, un faimos tantric indian, a călătorit în Tibet în secolul al VIII-lea d. Hr., unde i-a iniţiat în Vajrayana (“Calea diamantului”) pe primii discipoli, fondând şcoala Nyigmapa a budismului tibetan. În secolul al XI-lea, traducătorul tibetan Marpa a călătorit în India pentru a studia Tantra cu Naropa, la rândul său discipol al lui Tilopa. Reîntors în Tibet, a tradus şi a predat principiile tantrice faimosului său discipol, Milarepa. În această perioadă a început vasta popularizare a tantrismului în Tibet. Învăţăturile sale au stat la baza şcolii Kagyüpa a tantrismului tibetan. Aşadar, nu este de mirare că tocmai în Tibet găsim, alături de lama-şi de sex masculin, femei învăţate şi venerate.
Odată cu trecerea secolelor, şi în Tibet, unele şcoli – precum şcoala Gelugpa – au început să se distanţeze de practicile sexuale ale aşa-numitului „tantrism roşu” (sau tantrism al mâinii stângi, care include practici sexuale), limitându-se la studiul uniunii dintre bărbat şi femeie pe plan energetic, fără a se mai pune accentul pe contactul fizic: această versiune mai metafizică a devenit aşa-numitul „tantrism alb” (sau “tantrism al mâinii drepte”, cale ascetica ce evita contactul sexual). Secolele următoare au fost secole de declin pentru tantrism în India şi abia după revoluţia sexuală din anii 1970 în Occident s-a pregătit terenul pentru redescoperirea uniunii erotismului cu spiritualitatea.
În ultimele decenii, lama-şii tibetani au adus în Europa şi America învăţăturile tantrismului alb, iar unii dintre ei – precum Lama Yesce, Lama Zopa sau Chöpyam Trungpa Rinpoche – au făcut multe în sensul adaptării meditaţiilor tibetane la mentalitatea occidentală. În India, multe ashram-uri sunt deschise occidentalilor, iar maeştri precum Osho (Rajneesh), Paramahansa Satyananda sau Yogi Bhajar au făcut publice chei de lectură mai inteligibile pentru interpretarea textelor tantrice antice.
