In mod normal o relatie de cuplu armonioasa si profunda este totdata o metoda naturala de psihoterapie. Preocuparea atenta si plina de dragoste a fiecaruia pentru a cunoaste si a imbunatati viata interioara a celuilalt conduce treptat la o profunda vindecare a tuturor ranilor sufletesti acumulate de-a lungul timpului, la eliminarea neputintelor, complexelor, ideilor fantasmagorice si aberante despre propria persoana. Sigur, pentru a-l putea ajuta astfel pe celalalt trebuie sa te cunosti profund pe tine, sa ai o mare doza de curaj (necesar pentru a patrunde in cele mai ascunse unghere au sufletului său), si sa existe o mare incredere reciproca.

Viata de cuplu abordata astfel este un joc fascinant. Nu numai ca ea nu lasa loc plictiselii, dar creeaza o inegalabila satisfactie si bucurie de a-l vedea pe cel iubit cum infloreste de la o zi la alta, cu se transforma, cum se autodepaseste. Si de a simti din plin sustinerea si daruirea pe care el o ofera. Pare paradoxal, dar multi oameni, desi pretind ca iubesc, in realitate se manifesta mai degraba ca si cum l-ar urâ pe cel de langa ei. Asta face ca multe relatii nu numai ca nu aduc vindecare sufleteasca, ci dimpotriva produc rani adanci si uneori chiar tulbura definitiv integritatea psihica a unuia sau chiar a ambilor asa-zis “iubiti”. Ceea ce ei numesc atunci “iubire” este in realitate doar pasiune oarba, egoism, intunecare datorata sexualitatii desfranate sau atasamentului nebunesc.

Adevarata iubire presupune ca vrei totdeauna binele celuilalt, si ca esti dispus sa-ti sacrifici confortul, linistea, placerile egoiste, pentru a-l ajuta. Dar, pentru a invata sa iubesti cu adevarat este necesar sa ai o preocupare constanta de a evolua spiritual si sa faci eforturi sustinute in aceasta directie.