NU, tantrika.ro nu susţine prostituţia care este, din punct de vedere tantric, o penibila injosire a conditiei femeii.

Prezentăm acestă opinie a prostituatei, totuşi-înţeleaptă pentru că arată o posibilă faţă a relaţiilor amoroase ce ajută spre înţelegerea a ceea ce se petrece, de fapt, între bărbat şi femeie.
De altfel, oamenii au cu toţii nevoie de iubire, iar sexualitatea poate fi un motor al iubirii.
Deși, din această scrisoare apare că soţul ar fi cel care are nevoie mai mare de a face amor. În realitate, în cele mai multe cazuri, femeia, dacă este iubită, are un minunat apetit erotic.
NU este evident acest lucru întotdeauna, fiindcă acest minunat apetit erotic se manifestă plenar doar dacă demersul erotic al bărbatului este frumos, dacă este susţinut de iubire, dacă acesta iniţiază un preludiu armonios şi suficient (minim 15 minute).
ASTFEL, NU ESTE NEVOIE DE NICI O ESCAPADĂ EROTICĂ SPRE PROSTITUATE.

Mai există un motiv pentru care, uneori, un soţ, chiar şi foarte iubitor, merge la prostituate: faptul că soţia evită să îi facă amor oral. O prostituată ar fi spus că ,

Dacă soţiile ar face amor oral iubiţilor lor, prostituatele ar rămâne aproape fără activitate.

redacţia tantrika.ro

O prostituată a scris o scrisoare neobisnuită, adresată femeii al cărei soț îi era client regulat

Femeie

„Dragă soție,
Nu te cunosc, dar ştiu că e posibil ca soțul tău să facă amor cu o prostituată. Știu asta pentru că sunt lucrătoare sexuală și am o grămadă de clienți.

Dar nu soțul tău, îți zici, nu el! Soții altora, desigur, dar relația voastră, viața voastră sexuală e diferită. Ați avut un threesome cu colega ta de facultate acum zece ani. Angajați o bonă să stea cu copilul și mergeți în Las Vegas în fiecare august. Aveți serile voastre speciale în care vă uitați la seriale. Aveți o căsnicie grozavă!

Să te întreb ceva: Când a fost ultima oară când tu și soțul tău ați făcut sex de trei ori într-o săptămână? Când a fost ultima oară când el s-a plâns din cauza asta? Nu crezi că e posibil ca între timp să se fi ocupat el singur de problema asta, cu ajutorul meu?

Vestea bună e că dacă soțul tău vine la mine, înseamnă că vrea să-și păstreze căsnicia cu tine. Alege să primească afecțiune și sex de la o profesionistă, fără alte implicații.
Imaginează-ți că în locul meu ar fi bona, sau vecina sau cea mai bună prietenă a ta.

Sunt o profesionistă. Sunt discretă, iar timpul, atenția și sexualitatea mea se măsoară în ore, ore în afara cărora e al tău. Și ce e important e că eu nu-l iubesc neapărat pe soțul tău (aşa cum înţelege majoritatea iubirea), dar caut să imi fie drag şi să îi văd calitățile, fiindcă, deși oamenii consideră că noi sunt doar superficiale și interesate de bani, noi căutam, deseori, în mod sincer, să facem binele în modul cel mai intim.

Nu voi fi niciodată o amenințare pentru căsnicia voastră pentru că în afara programului evit să am de-a face cu niciunul dintre voi. N-o să ies cu el la cină și nici n-o să te sun în timpul nopții ca să te avertizez că ar trebui să divorțezi. N-o să afli asta de la mine. Iar dacă o să afli de la el, fie e un prost, fie e supărat pe tine și vrea să te rănească.

Da, unii clienți se mai implică și emoțional dar noi căutăm să îi facem să înteleagă că pentru a fi totul bine, este necesar să se controleze și să accepte ce poate fi si ce nu.

Bărbații știu că atentia și, uneori, afecțiunea pe care le-o ofer depind ori au legatura cu banii pe care mi-i oferă ei. Eu nu fac parte din viața lor, sunt un fel de angajată. Oricât de pasionat ar fi de mine pe plan erotic, va evita să se implice pe plan emoțional.

Din experiența mea, bărbații nu cheltuiesc pe sex decât fix cât își permit. Dacă soțul tău are nevoie de sex o dată la două săptămâni și-și permite să ia pe furiș o mie de dolari din bugetul lunar al casei, se va întâlni cu o tipă care are aceeași meserie ca mine. Chiar dacă își dorește sex mai des, nu poate scoate încă o mie de dolari din senin. Oricât de mult și-ar dori asta, o să-și controleze dorința ca pe oricare alta. Iar dacă își sparge tot salariul cu mine, chiar îți recomand să divorțezi de el, înseamnă că e varză cu capul și cu banii.

Cât despre boli, nu-ți face griji. Majoritatea prostituatelor din ziua de azi sunt mai sănătoase și mai prudente decât o secretară dintr-un birou obscur. Nu trebuie să-ți faci griji nici de vreun copil din flori. Șansa să rămân însărcinată cu unul dintre clienți e undeva între Zero și Nicio Șansă.

Poate că tot nu-ți place ideea că se culcă cu mine. Te întreb din nou: când a fost ultima oară când ai făcut sex de trei ori într-o săptămână?

Nu spun că e datoria ta să-l faci fericit. Spun că poate tu nu-ți dorești să faci sex cu el atât de des. Ești ocupată sau stresată sau nu te mai atrage. Păcat, fiindcă e un bărbat minunat și are multe să îţi dăruiască.

Eu sunt ingredientul secret în multe căsătorii sănătoase, pentru că atunci când se vede cu mine, amândoi primiți cantitatea de sex de care aveți nevoie. Atâta timp cât nu-i umbli prin telefon, s-ar putea să ajungeți să sărbătoriți 50 de ani de căsătorie. Nu-i nevoie să-mi mulțumești, dar accept, dacă ții neapărat”.