„Luni o doream foarte tare. M-am gândit toată ziua că voi face dragoste cu ea. Mi-am imaginat cum ne iubeam. Nu ne-am întâlnit.
Marți, abia așteptam să o văd. Îi simțeam aproape fizic corpul lipit de al meu. Mă simțeam înăuntrul ei. Unde era?
Miercuri, ne-am întâlnit în sfârșit. Ne-am smuls hainele și am penetrat-o fiind în picioare.
Am vrut imediat să ejaculez. tensiunea se adunase în mine de zile întregi și acum puteam să o descarc în ea. Vroiam atât de tare.

Dar ceva nu era în regulă. Realizam că nu făceam deloc dragoste cu ea. O foloseam pentru propria mea descărcare.
Prin urmare, mi-am controlat impulsul de descărcare și am început să îmi examinez această nevoie.
Îmi simțeam tot corpul, nu numai impulsul genital.
Simțeam către exterior din inima mea către ea. Am încetinit ritmul mișcărilor, am respirat mai adânc și am început să dirijez fluxul energiei cu ajutorul respirației mele prin amândoi. Am simțit înăuntrul ei din ce în ce mai adânc în timp ce inima mea se deschidea mai larg. M-am abandonat în iubire, în loc să urmăresc să mă eliberez de dorință.

Pe măsură ce mă lăsam absorbit în acest abandon al iubirii, dorința mea de împlinire creștea. Dar creștea altfel, mare, rotundă. Nu căuta să scape, să se descarce.
Era ca și cum o minge uriașă de dorință ar fi crescut din interiorul meu, devorându-ne pe amândoi în întinderea ei. (…)

Am făcut dragoste de mai multe ori la rând. Nu am ejaculat, ba chiar am continuat să-mi sporesc dorința. În iubirea noastră, am orientat dorința mea sexuală astfel încât ceea ce înainte se exprima insistent, impetuos și agresiv, acum era o nevoie imensă de nemărginire, de infinitate. Nu mai avea nici o legătură cu ejacularea sau cu nevoia de a fi eliberat de tensiune.

Și dorința ei a crescut. Eram într-o stare de deschidere imensă. Eram plini de forță și în același timp numai iubirea exista(…)

Am înțeles astfel că nevoia de satisfacere a poftei sexuale are la bază această vastă dorință de reîntregire, de unificare, care se îngustează, concentrată pe un scop, țintită către descărcare.(…)

Dar aceeași dorință ce se exprimă des sub forma atracției sexuale, lăsată liberă în spațiul iubirii, este forța care stă la baza susținerii aspirațiilor întregii vieți.

Fragment din cartea A face dragoste cu Dumnezeu, de David Deida, editura Kamala, 2007.